Cosuletul cu povesti

A fost odată un coşuleţ cu fructe.
Care aveau multe vitamine şi arătau destul de frumos pentru nişte fructe adevărate.
Cum stăteau ele în coşuleţ, şi aşteptau să vină cineva să le mănânce cu poftă, le-a trecut prin cap o idee:
Ce-ar fi să zică fiecare câte o poveste?
Şi aşa au şi făcut.
S-au apucat de povestit, fiecare pe rând, câte o istorioară de pe vremea când locuiau în livadă.

Primul care povesti fu mărul, cel cu un obraz verde şi unul roşu.
Apoi o pară zemoasă, care povestea şi plângea, povestea şi plângea, cu nişte lacrimi parfumate de-ţi venea să i le sorbi una câte una.
Nectarina se ţinea tare, nu vărsă nici o lacrimă, dar nici nu povesti nimic.
O puse pe verişoara ei, piersica. Iar aceasta nu se lăsă până nu-şi istorisi toaţă viaţa – de la sâmburele crăpat din care ieşi, într-un târziu, o urechelniţă plictisită.
Două prune gemene se sfătuiau ce să spună, ca să le facă invidioase pe celelalte fructe, numai că se luară la bătaie şi se umplură singure de vânătăi. Iar istorioara lor rămase nepovestită.
Noroc cu ciorchinele unui strugure, ale cărui boabe ţinură să zică, una după alta, câte ceva şi cu nişte gutui grăbite să umple camera de aroma nemuritoare a basmelor din copilărie...

Abia după ce toate fructele sfârşiră de povestit, veni şi copilul pofticios pe care îl aşteptau.
Numai că acesta, neavând preferinţe, le gustă pe fiecare în parte, le întoarse puţin, ca să nu se vadă, şi duse coşuleţul musafirilor care nu mai mâncaseră de mult fructe culese direct din livadă.