Un graunte

Chiar în luna lui Cuptor,
Când te coci cu-adevărat,
Greieruşul, plin de zor,
Schimbă stilul de cântat.

Lăsă scripca-n praf, pe cale,
Ca să urce la fereastră
Şi, din corzile vocale,
Mai cu foc, să se rostească:

- Ori sunt greier, ori nu-s greier…
Cred furnicile ce vor,
Dar, să secer şi să treier,
Eu sunt primul, boaba lor.

Nu-s aşa cum o spun ele,
Că ogorul mi-e străin,
Când şi-n miez de cântecele
E-o sămânţă de divin.

C-o fi numai un grăunte,
E de-ajuns, nici eu nu-s mare.

Şi de ce să se încrunte
Că păzesc, cântând, hambare?