Toamna in Bacau...

toamna imi bate din nou in geam

deschid ferestrele,
bem o cafea impreuna
schimbam frunze uscate,
auzi?!...spune toamna...

am observat ca oamenii

nu se mai aseaza pe banca

in parc,

nu mai privesc culorile
au uitat sa traiasca cu sufletul...
atunci ma gandesc
ca are dreptate,
de multe ori
toamna ne rascoleste frunzele in suflet
dar noi nu mai simtim,
ne picteaza in culori
dar noi nu mai vedem
cum frunzele cad
chinuindu-se sa stea in aer
cat mai mult
sa danseze eternul tango
al toamnei...
dar noi?...
incheiem ultimul nasture si
pasim grabiti,
la colt, un cersetor
imbracat in aburul toamnei
tinand in palme o amara iluzie
isi poarta toamna in suflet...
in parc desenele cu creta
s-au sters
si doar eu mai joc sotron
topaind printre amintiri...
in orasul lui Bacovia
luminile s-au stins,
e toamna in Bacau,
strazile sunt pustii,
copii viseaza la fulgi de nea
iar eu...
ma asez pe banca si ascult vantul...