Este iarnă, ce minune,
Pomi din zahăr,
De cristal,
Câmpul,
Iazul ca oglinda
Şi imensul policandru
De pe cer,
Ca pentru bal,
Luminiţele-şi aprinde..
Numai luna nu se prinde
Încă-n horă...
Animale
Fel de fel se-adună-n vale
Şi pe deal.
De prin coclauri
Ies cei mai cuminţi balauri:
Lupi şi vulpi,
Uniţi de-o vrajă,
Stând – o noapte doar –
De strajă,
Ca să poată dănţui,
Vesel,
Cine va dori...
Prin văzduh,
Zburând, ca ziua,
Păsările, îmbătate.
Din crenguţă în crenguţă,
Veveriţe deşuchiate,
Răsturnând,
De fericire,
Pudriera cu zăpadă
Peste-un iepuraş ieşit
Ţup,
Minunea să o vadă.
- Poate dau de un prieten...
A zis el, însufleţit...
- De-un prieten, rosti gândul
Şi pieri neauzit...
- De-o prietenă, mai bine...
- De-o prietenă...
- Pe mine,
Ce mă miră foarte tare...
- Ce mă miră, ce mă miră...
- Foarte tare!
- Foarte tare...
- E că luna – pe lumină! –
Nu ră...
- Nu ră...
- Nu răsare...
Dar, când luna răsări,
Colo, lângă o vâlcea,
Iepuraşul o zbughi,
Urmărit, brrr, de ceva
Imens,
Negru
Şi cu coarne,
Gata, gata să-l răstoarne,
Ca pe-un bulgăre.
Ce zic?
Căzu singur,
Cât de mic
Şi de speriat, se pare,
Fu de umbra-i;
Arătare,
Ce-l lăsă fără suflare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu