O zi intunecata

A fost o dată o ploaie care s-a întâlnit pe stradă cu un copil.
Văzându-l cât de vesel şi de nepăsător trece pe lângă ea, ploaia a zis:
- Astăzi o să fac să fii foarte trist.
- Nu poţi! a răspuns copilul, sigur pe el, dar mai ales pe bucuria lui.
- Ba da, pot. Şi o să stai numai în casă, cu draperiile trase, ca să nu îmi mai râzi în nas…
- Şi cum o să reuşeşti asta?
- O să fac să fie totul atât de cenuşiu pentru tine, încât aproape o să te îmbolnăveşti de tristeţe.
- Să crezi tu, ploaio! Pe mine lumea mă ştie că sunt senin şi îmi plac toate culorile…
- Da? Îţi plac toate culorile? Poate în blocul de desen, zise ploaia… şi-şi chemă cu un şuierat norii cei negri, care o slujeau fără să cârtească.
Băiatul era mut de uimire…
- Ce frumos! Cum ai făcut? Vreau şi eu…
Ploaia se simţi măgulită şi parcă i se mai înmuie niţel inima.
- Să-ţi explic?
- Cum, nu?
Şi începu ea atunci să-şi povestească pe îndelete, pic cu pic, sub umbrela pe care vântul o ţinea dreaptă, toate secretele... Şi chiar şi peripeţiile…
Şi unde era de râs, râdeau amândoi…
Iar unde era de plâns, copilul putea să verse liniştit câte o lacrimă, fiindcă oricum nu prea se mai observa…