Mi-e dor de oameni

      ...Viata are nenumarate povesti adevarate in care ne putem regasi multi dintre noi...am cazut pe ganduri, ma uit afara la ninsoare si imi aduc aminte de viata mea...acum multi ani pe vremea asta poate eram in tren spre Piatra-Neamt, intr-un vagon rece doar eu si fata cu care credeam atunci ca voi scrie o poveste fara sfarsit...

Trebuie sa recunosc ca uneori am nostalgia iernilor de altadata...a sarbatorilor pe care le simteam altfel, eram parca mai aproape de o lume pe care astazi nu o mai regasesc...poate ca e normal pentru ca atunci cand esti copil simti totul cu sufletul iar farmecul se pierde pe masura ce anii trec, insa altadata chiar si copilaria avea o simplitate fermecatoare; primavara alergam prin livezi, vara aveam pistoalele cu apa ca sa ne racorim, toamna ne ascundeam in frunze si cladeam adevarate lumi pe care doar noi le intelegeam iar iarna...iarna era cireasa de pe tort.

Imi este dor de zapezile blande si pufoase de altadata, de oamenii de zapada cu ochi din taciuni, de serile in care stateam la geam privind fulgii de nea iar in casa era cald si mirosea a prajituri, mi-e dor si de trosnetul lemnului din soba bunicii...

        Acum ma uit in jur in lumea mea si parca mult prea multe lucruri au disparut, astazi copiilor parca li s-a furat copilaria...Traim anost, traim steril, traim fara suflet, ne-am topit intr-o mare de griji iar timpul nu ne mai rasfata, nu ne mai daruieste acele clipe minunate pe care sa le purtam in suflet...traim un timp al deznadejdii si al uitarii, de aceea, fara a fi un nostalgic al vechiului regim imi e dor de lucrurile parca mai pline de suflet si de simplitatea lor de alta data. Prea multa inselatorie la vedere, pe fata, prea mare dorinta de a reusii cu orice pret am pierdut codul moral al oamenilor simpli, am pierdut copilaria, sarbatorile, ne-am pierdut sufletul...

         Astazi a inceput o alta iarna si ma intreb cate vor urma, privesc in jur si vad o odaie mult prea alba departe de casa mea de suflet, undeva intr-un colt un ursulet de plus cu nas de cauciuc si inima de vata ma priveste nedumerit iar eu stau, coala alba de hartie aproape s-a terminat, cuvintele aluneca haihui descriind sentimente contradictorii intr-o lume in care sufletul a plecat demult la culcare...mi-e dor...mi-e dor de oameni...

In care Romanie traim?...

          In care Romanie traim?...hmm...am scris titlul...am privit toate evenimentele care s-au derulat in aceste zile si nu stiu cum sa continui nici nu mai stiu in care Romanie traim...pana nu demult stiam ca exista o singura Romanie, acum, am aflat cu ajutorul oamenilor politici ca exista doua...eu din care Romanie fac parte?...din cea inconstienta din afara granitei care schimba istoria tarii sau din Romania pe care o port in suflet si in care traiesc prietenii, familia si amintirile copilariei la care as vrea sa ma intorc oricand?...raspundeti voi oameni politici ai acestei tari pe care ati ingenuncheat-o si ati furat-o fara nici un pic de rusine...

         Stimati oameni politici si reprezentanti ai acestei tari cladita pe democratie, acest mesaj ar trebui sa va faca sa reflectati pentru cateva secunde la tragica situatie a poporului vostru, la sanatate, la pensii, la siguranta, la taxe, la salarii, la serviciile publice, la salariile voastre, la beneficiile voastre, la masinile voastre negre, la certurile voastre ridicole...GATA...AJUNGE...GATA...terminati si nu va mai ganditi doar la buzunarul vostru si pentru cateva secunde incercati sa coborati din innalturi si incercati sa priviti in jur, aruncati o privire la pagubele pe care le-ati facut in acesti ani uneia dintre cele mai frumoase tari, incercati sa va ganditi la persoanele in varsta constranse sa traiasca cu niste pensii de mizerie, ganditi-va la tinerii care nu reusesc sa isi imagineze un viitor si la salariile de rusine cu care cea mai mare parte a tarii trebuie sa traiasca in fiecare zi...GATA...AJUNGE...
          Romania merita mai mult, romanii merita mai mult pentru ca noi am crezut mereu in tara asta si am fost chiar mandri ca suntem romani...mesajul asta nu este al meu ci al tuturor celor care cred ca se poate face mai mult si ca in acest secol oamenii nu mai trebuie sa traiasca in mizerie si in saracie ca se mai poate schimba ceva pana nu este prea tarziu...GATA...AJUNGE...

Poveste de craciun

Era o seara friguroasa de iarna, vantul batea cu putere suierand pe la geamuri cantece numai de el stiute. In padurea de la marginea satului copacii se leganau si trosneau sub greutatea omatului, era liniste, doar intr-un colt de padure in mijlocul unui palc semet de brazi un bradulet tremura zgribulit scuturandu-si hainele de zapada...-Ce frig...brrr...ce seara, spuse el, nu stiu sa fi trait asa un frig vreodata. Hei vantule ce sufli asa de parca ar fi sfarsitul lumii?...
-Nu am timp de vorba braduletule, se apropie craciunul si trebuie sa adun norii cu ninsoare.
-Da, multumesc nespus pentru nimic spuse suparat bradutul, se apropie craciunul si poate anul asta mosul imi asculta dorinta si imi gaseste si mie un loc cu caldura ca m-am saturat sa stau aici la marginea padurii si sa inghet de frig...as putea fi un brad de craciun sa ma imbrac cu globuri colorate si sa ascult cantecele copiilor, langa focul din soba...Bradutul isi stranse ramurelele sa se mai incalzeasca putin si adormi cu gandul la craciun si la stelute colorate...
Noaptea trecu alene peste satul nostru si dimineata ca printr-o minune vantul se opri si doar omatul mai scartaia sub talpile bocancilor amintind de o noapte geroasa. Braduletul se trezi si spuse:
-Ei e deja mai bine, insa tot sunt inghetat si haina asta verde a devenit deja plictisitoare.
-Ei micutule, esti tare nemultumit de viata ta, spuse un brad batran din apropiere.
-Ce-ti pasa tie, esti cel mai inalt brad din padure, esti mai aproape de soare si te bucuri din plin de razele lui pe cand eu stau aici si inghet, m-am saturat de frigul asta...
-Rabdare micutule si eu am fost mic odata, acum am crescut, rolul nostru e sa ne ridicam la soare si sa pazim pamantul, sa oferim adapost, sa ajutam oamenii sa se bucure de culoare si de umbra...fara noi pamantul nu ar mai fi acelasi.
-Hmm, poate, insa eu sunt mic, urat si m-am saturat sa ma legan in bataie vantului ca un fir de iarba...as vrea...si asa trecu dimineata iar micul bradut se plangea intr-una de viata lui ca intr-o poveste fara sfarsit. La maiginea satului, intr-o casuta caramizie era insa cald, focul trosnea in vatra iar bunicul vesel privea pe geam imbracandu-si pufoaica calduroasa din blana de miel.
-Unde pleci bunicule, intreba Mariuca desi stia prea bine ce insemna veselia batranului
-Ei unde, maine e craciunul si ca in fiecare an trebuie sa merg sa caut un brad.-Merg si eu bunicule, acum sunt mare si vreau si eu sa aleg un brad de craciun, imi iau ciorapii de lana si manusile si sunt gata imediat, zise fetita alergand intr-un suflet de teama ca bunicul sa nu se razgandeasca...zis si facut, batranul scoase sania din curte si pornira la drum spre padurea de unde in fiecare an aducea bradul de craciun.
-Ce iarna spuse bunicul, diii Pintenas, hai ca acusi se lasa seara si sania aluneca domol pe zapada indesata iar zurgalaii rasunau vesel vestind sarbatoarea de craciun, era ca intr-o poveste de iarna si tare mult se mai bucura Mariuca de plimbare invelita bine cu patura de lana si buzunarele pline de biscuiti cu nuca gustosi si pufosi de care facea bunica ori de cate ori avea ocazia.
Ajunsera in padure si bunicul scoase bardita privind in jur...asta e prea mare, asta e prea mic, asta e prea stramb...Un murmur parca se auzea in padure si Mariuca auzi un glas soptit:
-Aici, sunt aici...de mult nu se mai mira de nimic ptr ca stia deja ca in zilele minunate cand totul pare parca de poveste cartile creioanele si toate celelalte pot prinde parca viata, asculta insa...nimic...poate i s-a parut si in cele din urma se hotara sa aleaga un bradut zgribulit din apropiere ce era inconjurat de un palc de copaci batrani si inalti ce impungeau cerul cu varfurile tocmai haaat departe...batranul il taie din cateva lovituri il lega de sanie si plecara inapoi spre casa si fetita era mandra nevoie mare ca alese pentru prima oara bradul de craciun pe care acasa il asezara intr-un suport mare de lemn dupa care bunicul cobora din pod cutia cu ornanente si lumini. Mariuca era fericita, sarbatorile la bunici erau cele mai frumoase, toata seara aseza cu grija globuri si stelute, luminite colorate, lumanarele si fulgusori argintii...apoi dupa ce puse steluta in varful bradului pleca la culcare.In noaptea aceea braduletul nu putea sa inchida un ochi, era mandru de hainele lui colorate si de emotie nu putea sa scoata un cavant, era cald si bine si asta era tot ceea ce isi dorise. Nici Mariuca nu putea sa doarma in camaruta ei doar era noaptea de craciun si de fiecare data il astepta pe Mos Craciun cu sufletul la gura...poate ca anul acesta ar trebui sa il astepte langa brad.
Cobora incetisor si se apropie de brad, camera era luminata de lumina focului, mirosea a brad si Mariuca era foarte incantata se aseza pe scaunel si astepta.
-Hei fetito...se auzi deodata in linistea noptii...Mariuca tresari: iar am adormit si am visat, asa nu o sa il mai vad niciodata pe Mos Craciun.
-Hei...nu ai vrea sa muti beteala asta colorata putin intr-o parte ca ma gadila, se auzi din nou vocea...de data asta Mariuca nu mai dormea auzise clar braduletul vorbind.
-Sunt eu, braduletul de craciun si as vrea sa muti putin beteala ca ma cam gadila si in plus imi vine sa stranut...si braduletul incepu sa vorbeasca despre viata lui din padure bucuros ca are cine sa il asculte. Si asa au trecut zilele si sarbatorile si bradutul de craciun petrecea fiecare seara in compania fetitei in camera calduroasa si era fericit pana intr-o zi cand simti parca, ca puterile il parasesc si nici nu mai era la fel de verde ca la inceput.
-Cred ca se apropie sfarsitul, spuse el, simt ca ma sting si imi e dor de prietenii mei din padure, de vant si de zapada...ma bucur ca am petrecut craciunul impreuna, dar poate ca nu ar fi trebuit sa ma plang de soarta mea pentru ca am fost un brad de craciun si pe rand isi aminti de toate momentele fericite...cerul, soarele, vantul, ciocanitorile si pitigoii, globurile albe, stelutele si ingerii de cristal...
Fetita il cuprinse in brate fara sa ii pese de acele care ii zgariau obrajii si ramase asa cu ochii in lacrimi...apoi adormi...
Era dimineta, Mariuca deschise ochii si privi soarele care ii incalzea ferestrele...privi in jur apoi cobora repede in camera mare in care se odihnea bradul de craciun...in camera mirosea puternic a cetina iar bradutul era verde si mandru iat langa tulpina asteptau cuminti cadourile de craciun, atunci intelese ca totul fusese doar un vis si era foarte fericita ca bradul era inca acolo verde si proaspat. Ii lua o crenguta frumoasa si o ingropa langa gard in zapada moale, inchise pentru cateva clipe ochii ca si cum ar vrea sa isi puna o dorinta apoi fugi repede in casa sa deschida cadourile de la mosu.
Au trecut sarbatorile, au trecut anii si langa gardul bunicilor a crescut un brad mare si frumos iar in fiecare an inaintea craciunului Mariuca impodobeste bradul din curte cu stelute colorate si ingeri de cristal drept multumire pentru tot ceea ce a insemnat bradul in viata ei, gandindu-se ca daca uneori viata ne incearca trebuie sa speram intotdeauna ca se mai poate intampla o minune, daca mai purtam inca in suflet povestile copilariei si aroma sarbatorilor petrecute cu cei dragi...va doresc sa aveti parte de multe momente fericite si va urez Craciun Fericit...

Povestea fulgusorului de nea

Era o seara linistita si frumoasa de iarna, lumina lunii cadea drept peste copacii acoperiti de zapada din fata casei, fulgii mari si pufosi dansau si nici macar vantul nu indraznea sa deranjeze aceasta feerie a iernii...in casa era cald si Mariuca privea de la fereastra, fermecata, dansul fulgilor de nea. Ningea intr-adevar ca intr-o poveste si zapada imbracase deja copacii iar Mariuca simti o dorinta nebuna sa iasa in curte si sa mangaie zapada...zis si facut, se strecura tiptil pe usa de la bucatarie si o zbughi afara sa simta zapada sub picioare. Nici nu facu insa cativa pasi si deodata in linistea noptii se auzi o voce subtirica ca de spiridus...

.-Stai...opreste-te!...Mariuca se opri mirata ca aude pe cineva vorbind caci era singura si nici un suflet nu se vedea imprejur. -Opreste-te am spus, se auzi din nou vocea, sunt aici...jos!...

.Mariuca, se ghemui si privind in fata ei vazu un bob mic si alb...-Ce esti tu un gandacel?...un gandacel vorbitor spuse fetita. -Nuuuu, sunt un fulg de nea, -Si ce cauti aici? -Cum ce caut aici raspunse fulgul se apropie Craciunul si trebuie sa imbrac pamantul in haine de sarbatoare, sa bucur copiii si sa pregatesc totul pentru venirea lui Mos Craciun...

.atunci, Mariuca, bucuroasa intinse manuta si il lua in pumn, inchise ochii si il stranse cu drag la piept; insa cand deschise ochii din nou vazu in palma ei o mica lacrima de roua si intelese ce s-a intamplat, saracutul fulgulet de nea se topise in palma ei lasand in urma un strop de roua. Atunci avu o idee, fugi imediat in casa si puse mica picatura in congelator...spre bucuria ei dupa putin timp aceasta se transforma inapoi intr-un bob de nea. -Nici nu sti ce speriata am fost, spuse fetita, am crezut ca nu o sa te mai vad niciodata, dar nu poti sa stai aici nu as vrea sa te transformi intr-un cub de gheata si sa ajungi intr-un pahar cu limonada. Stiu...am sa te asez pe pervaz si asa o sa putem sta de vorba in fiecare seara...zis si facut il aseza cu grija pe pervaz, apoi pleca la culcare noapte buna prietene, spuse ea, pe maine!..

. Si asa au trecut zilele si lunile Mariuca si fulgul de nea erau cei mai buni prieteni, ea ii povestea aventurile ei de peste zi iar el avea in fiecare seara cate o poveste de iarna cu spiridusi si pitici pana intr-o zi, cand fulgusorul de nea ii spuse...-Eu acum trebuie sa plec, se apropie primavara si rolul meu se apropie de sfarsit, -Nu vreau sa pleci ii raspunse fetita esti cel mai bun prieten al meu...ba da, trebuie pentru ca eu o sa vestesc primavara iar cand ma voi topi ma voi transforma intr-un ghiocel, dar voi fi mereu alaturi de tine de fiecare data cand te vei gandi la mine sau iti vei pune o dorinta. Nu vreau spuse fetita, am sa te pazesc toata noaptea ca sa nu ti se intample nimic si spunand acestea, trase un scaun langa fereastra si astepta...insa era prea obosita iar noaptea era prea lunga asa ca dupa putin timp adormi....dimineata insa se trezi cu soarele care ii batea in geam si se juca cu parul ei si speriata deschise fereastra insa fulgusorul de nea nu mai era la locul lui...curtea insa se umplu de ghiocei firavi si albi ce se miscau gratios vestind primavara, iar Mariuca nu mai era trista pentru ca intelese ca fulgusorul daduse viata la ceva atat de frumos si oricum avea sa il revada la iarna cand o sa dea prima ninsoare...asa ca si voi, daca sunteti tristi, suparati sau aveti o dorinta, apropiativa de fereastra si sunt sigur ca odata cu prima ninsoare pentru fiecare exista un fulg de nea care asteapta sa va indeplineasca dorintele...

1 Decembrie

         Astazi este 1 decembrie si poate ar trebui sa simt ceva...sunt 3 ani de cand am plecat si de fiecare data privesc la televizor bucuria simulata sau nu a celorlalti, a celor ramasi acasa. Poate ca ar trebui sa dau timpul inapoi cu 20 de ani pe vremea cand eram un tanar imbracat intr-o uniforma kaki de soldat care astepta sa isi incheie stagiul militar in Bucuresti...au trecut 20 de ani imi aduc aminte aproape tot ceea ce s-a intamplat, dar nu inteleg nimic, imi aduc aminte de seara cand ne-am adunat toti in fata televizoarelor iar Ceausescu spunea ca Romania este "atacata", ca bande de huligani si teroristi vor sa destabilizeze tara iar noi am crezut si am pus mana pe arme...Imi aduc aminte de noptile cand stateam ghemuit langa sacii cu nisip intrebandu-ma daca a doua zi o sa mai fiu in viata...si am fost insa in curtea unitatii erau soldati acoperiti cu cearsafuri albe si pline de sange, soldati cu care candva schimbasem cateva cuvinte...Am trecut prin toate punctele fierbinti, imi aduc aminte cand am plecat cu un camion plin cu munitii la CC iar capitanul m-a intrebat ce caut eu acolo unde mor oameni nevinovati?...imi amintesc strazile si cladirile pline de sange si lozinci anticeausiste scrise cu creta alba, de masinile care ardeau si mai ales de armata de maturatori care au facut atunci in cateva ore sa dispara o parte din adevarul acelei nopti, a doua zi nu se mai cunostea nimic din tragedia care se intamplase cu cateva ore in urma...eram acolo doar pentru a asigura comunicatiile in caz de urgenta dar am vazut destule chiar daca eram un simplu transmisionist. Imi aduc aminte bucuria oamenilor atunci cand TAB-urile s-au intors in unitate, in viata mea nu primisem atatea flori si ce mandru eram calare pe TAB, am simtit atunci si eu si ceilalti din jur ca s-a infaptuit ceva cu adevarat memorabil. 
     Au urmat apoi noptile de la televiziune, parca vad chiar si baietii care spuneau: Adriane vezi ca au adus astia niste lazi cu fructe, sunt si niste cartofi parosi pe acolo...hmm...erau kiwi dar ei nu aveau de unde sa stie asta, noaptea de la C.C. cand toata lumea tragea cu sau fara tinta iar tancurile m-au lasat ptr cateva secunde fara auz, ma pitisem in spatele lor pe burta, cladirea din fata mea era ciuruita de gloante iar eu priveam in jurul meu o lume panicata si dornica de razbunare cu orice pret.

Nu am murit in acele nopti si nici in cele care au urmat desi, intr-o seara cand aproape totul se terminase un sg.maj. a descarcat un pistol din greseala iar glontele s-a infipt in perete la 30 de cm. de pieptul meu...s-a facut liniste atunci, e liniste si acum desi lucrurile au ramas la fel de invaluite in mister...

         Astazi nu am talent sa imi aleg cuvinte mestesugite pentru a explica ce s-a intamplat si adevarul nu are nevoie de metafore dar au trecut 20 de ani si ma intreb daca cei care au murit atunci au liniste acolo unde s-au dus privind cum tara isi cladeste o istorie care nu ii apartine, oare mai avem un viitor intr-o tara plina de buzunare goale in care poate ca mai sunt cateva idei acoperite insa de un strat gros de ignoranta si hotie...ii alegem in fiecare an, sunt aceeasi si nimic nu se schimba si tara nu se supara indeajuns...de ce oare?...

         E 1 decembrie, zi de sarbatoare in Romania, in Italia este o zi ca oricare alta iar eu stau si mazgalesc cuvinte cu creionul pe hartie si urmaresc "Happy Hour" (oare spun la fel si cei care dorm prin canale, gropi si conducte de termoficare?) in rest e liniste, pe noptiera mai zac facturi neachitate inca iar eu ma gandesc ca se apropie craciunul...acum 20 de ani sarbatoream craciunul cu o conserva de fasole cu carnati asezata pe o masa improvizata dintr-o cutie plina cu grenade ofensive, as avea poate dreptul anul asta la un craciun cu miros de brad, sarmalute si vin rosu...anul acesta promit sa dau foc nu la grenade ci la artificii...

La multi ani Romania, oriunde te-ai afla!...