1 Decembrie

         Astazi este 1 decembrie si poate ar trebui sa simt ceva...sunt 3 ani de cand am plecat si de fiecare data privesc la televizor bucuria simulata sau nu a celorlalti, a celor ramasi acasa. Poate ca ar trebui sa dau timpul inapoi cu 20 de ani pe vremea cand eram un tanar imbracat intr-o uniforma kaki de soldat care astepta sa isi incheie stagiul militar in Bucuresti...au trecut 20 de ani imi aduc aminte aproape tot ceea ce s-a intamplat, dar nu inteleg nimic, imi aduc aminte de seara cand ne-am adunat toti in fata televizoarelor iar Ceausescu spunea ca Romania este "atacata", ca bande de huligani si teroristi vor sa destabilizeze tara iar noi am crezut si am pus mana pe arme...Imi aduc aminte de noptile cand stateam ghemuit langa sacii cu nisip intrebandu-ma daca a doua zi o sa mai fiu in viata...si am fost insa in curtea unitatii erau soldati acoperiti cu cearsafuri albe si pline de sange, soldati cu care candva schimbasem cateva cuvinte...Am trecut prin toate punctele fierbinti, imi aduc aminte cand am plecat cu un camion plin cu munitii la CC iar capitanul m-a intrebat ce caut eu acolo unde mor oameni nevinovati?...imi amintesc strazile si cladirile pline de sange si lozinci anticeausiste scrise cu creta alba, de masinile care ardeau si mai ales de armata de maturatori care au facut atunci in cateva ore sa dispara o parte din adevarul acelei nopti, a doua zi nu se mai cunostea nimic din tragedia care se intamplase cu cateva ore in urma...eram acolo doar pentru a asigura comunicatiile in caz de urgenta dar am vazut destule chiar daca eram un simplu transmisionist. Imi aduc aminte bucuria oamenilor atunci cand TAB-urile s-au intors in unitate, in viata mea nu primisem atatea flori si ce mandru eram calare pe TAB, am simtit atunci si eu si ceilalti din jur ca s-a infaptuit ceva cu adevarat memorabil. 
     Au urmat apoi noptile de la televiziune, parca vad chiar si baietii care spuneau: Adriane vezi ca au adus astia niste lazi cu fructe, sunt si niste cartofi parosi pe acolo...hmm...erau kiwi dar ei nu aveau de unde sa stie asta, noaptea de la C.C. cand toata lumea tragea cu sau fara tinta iar tancurile m-au lasat ptr cateva secunde fara auz, ma pitisem in spatele lor pe burta, cladirea din fata mea era ciuruita de gloante iar eu priveam in jurul meu o lume panicata si dornica de razbunare cu orice pret.

Nu am murit in acele nopti si nici in cele care au urmat desi, intr-o seara cand aproape totul se terminase un sg.maj. a descarcat un pistol din greseala iar glontele s-a infipt in perete la 30 de cm. de pieptul meu...s-a facut liniste atunci, e liniste si acum desi lucrurile au ramas la fel de invaluite in mister...

         Astazi nu am talent sa imi aleg cuvinte mestesugite pentru a explica ce s-a intamplat si adevarul nu are nevoie de metafore dar au trecut 20 de ani si ma intreb daca cei care au murit atunci au liniste acolo unde s-au dus privind cum tara isi cladeste o istorie care nu ii apartine, oare mai avem un viitor intr-o tara plina de buzunare goale in care poate ca mai sunt cateva idei acoperite insa de un strat gros de ignoranta si hotie...ii alegem in fiecare an, sunt aceeasi si nimic nu se schimba si tara nu se supara indeajuns...de ce oare?...

         E 1 decembrie, zi de sarbatoare in Romania, in Italia este o zi ca oricare alta iar eu stau si mazgalesc cuvinte cu creionul pe hartie si urmaresc "Happy Hour" (oare spun la fel si cei care dorm prin canale, gropi si conducte de termoficare?) in rest e liniste, pe noptiera mai zac facturi neachitate inca iar eu ma gandesc ca se apropie craciunul...acum 20 de ani sarbatoream craciunul cu o conserva de fasole cu carnati asezata pe o masa improvizata dintr-o cutie plina cu grenade ofensive, as avea poate dreptul anul asta la un craciun cu miros de brad, sarmalute si vin rosu...anul acesta promit sa dau foc nu la grenade ci la artificii...

La multi ani Romania, oriunde te-ai afla!...