...Viata are nenumarate povesti adevarate in care ne putem regasi multi dintre noi...am cazut pe ganduri, ma uit afara la ninsoare si imi aduc aminte de viata mea...acum multi ani pe vremea asta poate eram in tren spre Piatra-Neamt, intr-un vagon rece doar eu si fata cu care credeam atunci ca voi scrie o poveste fara sfarsit...
Trebuie sa recunosc ca uneori am nostalgia iernilor de altadata...a sarbatorilor pe care le simteam altfel, eram parca mai aproape de o lume pe care astazi nu o mai regasesc...poate ca e normal pentru ca atunci cand esti copil simti totul cu sufletul iar farmecul se pierde pe masura ce anii trec, insa altadata chiar si copilaria avea o simplitate fermecatoare; primavara alergam prin livezi, vara aveam pistoalele cu apa ca sa ne racorim, toamna ne ascundeam in frunze si cladeam adevarate lumi pe care doar noi le intelegeam iar iarna...iarna era cireasa de pe tort.
Imi este dor de zapezile blande si pufoase de altadata, de oamenii de zapada cu ochi din taciuni, de serile in care stateam la geam privind fulgii de nea iar in casa era cald si mirosea a prajituri, mi-e dor si de trosnetul lemnului din soba bunicii...
Acum ma uit in jur in lumea mea si parca mult prea multe lucruri au disparut, astazi copiilor parca li s-a furat copilaria...Traim anost, traim steril, traim fara suflet, ne-am topit intr-o mare de griji iar timpul nu ne mai rasfata, nu ne mai daruieste acele clipe minunate pe care sa le purtam in suflet...traim un timp al deznadejdii si al uitarii, de aceea, fara a fi un nostalgic al vechiului regim imi e dor de lucrurile parca mai pline de suflet si de simplitatea lor de alta data. Prea multa inselatorie la vedere, pe fata, prea mare dorinta de a reusii cu orice pret am pierdut codul moral al oamenilor simpli, am pierdut copilaria, sarbatorile, ne-am pierdut sufletul...
Astazi a inceput o alta iarna si ma intreb cate vor urma, privesc in jur si vad o odaie mult prea alba departe de casa mea de suflet, undeva intr-un colt un ursulet de plus cu nas de cauciuc si inima de vata ma priveste nedumerit iar eu stau, coala alba de hartie aproape s-a terminat, cuvintele aluneca haihui descriind sentimente contradictorii intr-o lume in care sufletul a plecat demult la culcare...mi-e dor...mi-e dor de oameni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu