De obicei o poveste incepe cu "a fost odata ca niciodata", insa aceasta nu e genul acela de poveste si nici genul de poveste pescareasca care incepe cu "am prins un peste uite-asa de mare" si se termina de regula cu departarea palmelor cat mai mult cu putinta...nu, aceasta e genul de poveste care incepe intr-o dimineata obisnuita de primavara cu cerul putin acoperit de nori si cu cativa stropi rebeli care sa iti dea de gandit daca sa te intorci acasa sau nu. Noi nu ne-am intors, eu si amicul Massimo am plecat la Lago del Sole increzatori ca va fi o zi frumoasa...
Aveam totul pregatit cu o seara inainte, sculele, planul de atac si planul de rezerva insa fiind duminica nu prea era nici o pescarie deschisa...
Lago del Sole e genul de lac cu plata unde pestii sunt inchisi intr-un tarc de unde sunt scosi si eliberati in lac in functie de numarul de pescari, nu se prinde intotdeuna, insa noi am pus la atac doua mulinete, una cu pluta pe care am prins-o in suport si una la recuperare asa ca sa nu ne plictisim...Dupa 20 de minute am spart gheata cu amandoua, ca nu stiam pe care sa pun mana si asa, incet, incet cand eu cand el am prins vreo 25 de bucati de pastrav si mai mici si mai mari, cand deodata s-a intamplat...
...Am lansat, am lasat sa se duca carligul pe fundul lacului apoi am inceput sa recuperez incet...la inceput nu mi-am dat seama cand l-am agatat apoi am simtit cum trage si varful unditei se indoia cat pe ce sa se rupa. In spate audienta era numeroasa si compusa evident din pensionari: asta e sturion, ba nu e somn nu vezi cum trage, care somn cred ca e un pastrav mai mare...etc...Ei vorbeam eu trageam, mai eliberam firul cand simteam ca e gata sa plesneasca... Si pe partea cealalta se prindea peste mare dar cu carlig pe masura si la fundul apei cu scule grele, eu, cu un bat subtire cu carlig mic si un viermisor ma luptam de 15 minute sa il aduc aproape, prima data cand am simtit ca pescuiesc si nu pestisori de aia care se scurg pe gaura de la chiuveta.
Si uite-asa, cand eu pe el. cand el pe mine dupa o lupta de vreo 20 de minute l-am scos...un crap frumos de vreo 10 kg pe care l-am agatat culmea de o aripioara, de unde si felul puternic in care tragea...apoi, a urmat bineinteles sedinta foto dupa care plin de satisfactie l-am eliberat in lac cu un zambet de profesionist ca si cum asta facusem toata viata...eram fericit ca puteam sa plec acasa pe jos...normal, astazi m-am distrat...
Daca inauntru simti o dorinta puternica care nu poate fi potolita decat lansand un fir deasupra apei ce coboara indepartand orice gand ce se scufunda in apa, daca te bucuri de orice tresarire a unui fir de nailon si daca toata aceasta "lupta" iti strecoara in suflet bucurie, atunci si numai atunci esti cu adevarat pescar...
