Astazi as vrea sa scriu cateva randuri si nu am nici o idee, insa e primavara, e 1 martie... Poate ar trebui sa fac o plimbare asa fara nici o tinta si sa privesc in jurul meu. Ma gandesc la strazile pe care m-au purtat candva pasii mei...As vrea sa pot da timpul inapoi cumva, sa ma invart intr-un picior si sa fiu din nou tanar; ma gandesc la viata mea, la deciziile pe care le-am luat si imi pare rau ca in anumite momente din viata mi-a lipsit acel ceva, acea intelepciune care te face sa iei deciziile corecte. Poate ca niciodata nu este prea tarziu sa o iei de la capat sa ai curajul sa te intorci cu fata spre greselile trecute e greu insa sa iti permiti momentele de calm in care sa poti discerne erorile de comportament.
Si totusi este primavara...Gata, imi adun cuvintele, gandurile si am sa scriu o poveste de primavara, o poveste neterminata, o poveste fara actori fara regizori. E deajuns sa inchizi ochii ca sa ai propria ta poveste...hai incearca, da...tu...inchide ochii si traieste povestea...
Da stiu ai sa imi spui ca sala este goala, pe scena e doar un om si o frunza iar spectatorii inchid ochii si fiecare traieste povestea sa, iar la sfarsit nimeni nu aplauda...
Poate, dar eu mi-am pus in piept martisorul facut dintr-un fir de ata colorata si am plecat mai departe sa umplu strazile cu urmele pasilor mei.
In urma mea cortina se lasa dar eu, va rog...nu aplaudati...
Un comentariu:
o poveste? O singura viata. o singura data oamenii traiesc cu adevarat adevarata poveste...Atunci cand o singura data cortina se ridica iar spectatorii aplauda neincetat ptr ca la capatul scenei o petala de trandafir incolteste ridicandu-se la sufletul strazii care iti spune sa ai curajul sa o iei de la capat...ptr ca exista doar o singura data...
Trimiteți un comentariu