Uneori, mai toate lucrurile se raporteaza la trecut si de cele mai multe ori ne raman doar gandurile...amintirile...ma mai intreb insa daca toate aceste lucruri revin la suprafata doar in momentele de tristete?...e nostalgia tineretii in momentele in care ne simtim oarecum depasiti?...Sunt momente pe care acum le pretuim mai mult decat am facut-o la momentul respectiv atunci cand s-au intamplat, suntem acum mai intelepti sau doar mai disperati ca nu mai avem nici timpul si nici puterea sa mai intoarcem lucrurile in favoarea noastra?...
Uneori nu poti sa te minti si oricat ne-am imbata cu apa rece suntem neputinciosi in fata timpului, de aceea, ne refugiem aproape intotdeauna in trecut pentru ca acolo avem senzatia ca suntem in siguranta insa oricat am sterge praful din suflet anumite lucruri nu se mai pot schimba daca nu avem intelepciunea reactiei la momentul respectiv...sunt momente cand ne pierdem foarte usor cuvintele si atunci ramanem sa tremuram goi in fata timpului cersind cate o amintire cu care sa ne acoperim sufletul crezand ca avem puterea sa atingem curcubeul si strangem in noi si cer si copaci si soare si flori si le inchidem in ochi ca sa le putem oferi in momente de tristete...
De aceea punem aripi viselor, ca sa ne putem inalta deasupra gandurilor...insa...uneori, fara busola, ratacim asa fiecare in universul lui privind din cand in cand ce mai lasam in urma incercand sa facem pod de ganduri intre trecut si prezent...
***
Uneori viata mea
E ca un peisaj de toamna,
Iar eu, sunt un copac
Ce isi scutura frunzele
Asternand tristete si bucurii laolalta...
Vantul imi imprastie trecutul
Iar oamenii,
Mi se catara uneori in suflet
Rupandu-mi crengile
Dorind sa stie
Ce vede un copac de sus...
Dar oare ce simte un copac?...
Poate ca de la o vreme
Nu mai simte nimic,
Probabil ca inca mai asteapta primavara
Crezand ca poate
Nu va mai trece niciodata prin toamna.
Dar, se inseala...
E doar un copac...nu?...
***
Uneori viata mea
E ca un peisaj de toamna,
Iar eu, sunt un copac
Ce isi scutura frunzele
Asternand tristete si bucurii laolalta...
Vantul imi imprastie trecutul
Iar oamenii,
Mi se catara uneori in suflet
Rupandu-mi crengile
Dorind sa stie
Ce vede un copac de sus...
Dar oare ce simte un copac?...
Poate ca de la o vreme
Nu mai simte nimic,
Probabil ca inca mai asteapta primavara
Crezand ca poate
Nu va mai trece niciodata prin toamna.
Dar, se inseala...
E doar un copac...nu?...
***
3 comentarii:
mai bine un copac cu frunzele cazute in asteptarea anotimpului caruia sa-i dea puterea de a retrai decat 2 kg de cenusa in vant sau purtate oriunde pe o lacrima grea de durere... care chinuinde-se sa-si gaseasca linistea poarta pe drumuri un suflet fortandu-l la viata ptr ca moartea nu vine decat cand vrea ea,...P mai bine trist uneori si alteori fericit, si increzator ca viata are un rost fara un rost anume caci dincolo de ea linistea eterna spulbera rostul cu care traim alaturi de cei pe care ii iubim sau nu, iar daca trecutul ne cade pe umeri inseamna ca ne este dor si asa realizam cat de fericiti am fost ...si chiar daca toate astea aduc acelasi semn de intrebare , totusi... si nebunia are un raspuns..., si visele au o culoare, si o amagire poate aduce din nou bucuria in suflet...
ca si nebunia are un raspuns poate fi adevarat depinde insa in ce limba si daca e recunoscut, la fel de adevarat este si ca amagirea iti poate aduce bucurie in suflet insa e doar de moment si vei sfarsi in cele din urma in aceeasi nebunie care poate fi acceptata pana la un punct...dincolo de acel punct te poate insa distruge...
nu mai mult .p decat esti distrus ...
Trimiteți un comentariu