Astazi, scriu primele cuvinte
Cu pixul meu cel nou.
Mi-e sufletul atat de gol
Si gandurile atat de grele,
Ca o pasare
Prinsa intr-un albastru
Ce odata parea atat de aproape...
Privesc in urma
Si te vad mereu acolo,
Ca un fluture, ce se zbate,
Nestiind pe care fereastra
A inimii sa evadeze...
Eu, am deschis larg ferestrele sufletului
Pentru a nu fi prizoniera
Intr-un suflet pustiu...
Daca vei iesi pe fereastra aceea,
Ma voi transforma intr-o lacrima
Cu gust de vant si sare.
Daca vei iesi pe cealalta fereastra,
Ma voi transforma intr-o soapta de dor...
Am sa las asa,
Ferestrele deschise
Ca sa imi ploua in suflet,
Iar tu ai sa zbori, departe,
Spre inalt,
Privind din cand in cand in urma...
Iar eu am sa vorbesc despre tine
Despre zile trecute, despre zile pierdute,
Tinand in mana stanga orologiul
Iar in mana dreapta busola
Care imi arata drumul spre zari albastre...
Da, astazi pixul meu cel nou
Lasa urme adanci in suflet
Pentru ca vantul de maine
Sa nu stearga cumva urmele pasilor tai...
Eu...continui sa fac poduri de ganduri
Pe care sa poti pasi
Oglindindu-te in ochii mei
Si am sa unesc cele doua maluri
Ale timpului insa,
Undeva, un copil canta:
"-podul de piatra s-a daramat,
a venit apa si l-a luat"...........
...Azi am intrat nu stiu de cate ori pe blog...de fiecare data cand reascult melodia ma simt atat de...stiu sigur ca am pierdut o parte din mine pe care nu o sa o mai regasesc niciodata si imi tremura sufletul atat de tare...sunt singur si e unul din momentele cand ma simt singur in mine, sunt amintiri care imi fac rau si imi fac bine in acelasi timp, ma lovesc si ma alinta imi ating acea sensibilitate pe care nu o voi pierde niciodata dar care m-a pierdut de atatea ori...
Imaginar strabat drumuri pe care le-am strabatut deja si fac gesturi pe care nu le-am facut pentru ca nu am avut curaj sau poate pentru ca nu am stiut...sunt un suflet pacatos si ma framant pentru toate...pentru toti...intr-o zi imi va veni timpul si toate acestea vor ramane in urma pentru totdeauna si nu va mai sti nimeni si nu va mai fi nimeni care sa duca mai departe amintirea si dorurile mele...scriu si sterg, rescriu si iar sterg pentru ca in sufletul meu cuvintele vin de-a valma si toate vor sa iasa si sa zboare prin lume, gandurile mele vor sa fie libere sa se inalte spre zari albastre...sa alerge prin ploaie pana se umezesc de dragoste, vor sa se ascunda in frunze...eeeii...gandurile mele...se ascund, se joaca prin par si lasa ferestrele larg deschise, picteaza elefanti albi si ma intreaba daca am o culoare care sa imi poarte numele...numele meu?...poate ar trebui sa tac indelung pentru ca gandurile mele sa se linisteasca sau ar trebui poate sa le leg pe toate cu un snur rosu si sa le port atarnate la gat asa cum faceam cu cheia copilariei mele...
Gandurile mele danseaza pe corzi de chitara sau se catara prin copaci pana sus in varf razand si strigand catre soare in timp ce eu imi umplu buzunarele cu gorgoaze sau despletesc coditele fetelor topaind intr-un picior...toate acestea exista inca in mine si poate ca nu vor disparea atata timp cat privind peste acoperisurile caselor undeva in urma, voi mai putea sa observ cu sufletul liber...voi ramane mereu la capatul noptii asteptand ca morile de vant sa macine in gol trairi, cuvinte si culori iar eu am sa flutur mana prin vazduh vorbind singur in speranta ca cineva inca ma mai aude...
