Ganduri calatoare

In seara asta as vrea sa vorbesc despre viata...nu pentru ca m-as simti inspirat dar, mi-am dat seama ca nu conteaza cat de mult traiesti ci cat de mult esti iubit si ce lasi in urma...

Dar astazi nu voi vorbi despre mine, ci despre cineva care merita mult mai multe cuvinte...cuvinte si ganduri pe care as vrea acum sa le inchid asa intr-o carte ca intr-un ierbar si pe care sa il pot rasfoi ori de cate ori simt nevoia sa imi aduc aminte de clipe fericite...hmm...o viata de om intr-o pagina de internet?...nu am crezut niciodata insa, chiar daca am invatat sa simt fara cuvinte mai am inca nevoie de atatea raspunsuri.
E vara acum si ma gandesc la verile copilariei, la vacantele care pareau atat de lungi la inceput, la diminetile in care bunica imi turna ceaiul in cana iar eu ascultam teatru radiofonic...imi aduc aminte de patul bunicii din bucatarie si de mirosul de placinte, imi aduc aminte si imi este dor de viata simpla si curata de atunci si de dragostea bunicii.
Astazi este ziua ta si iata ca eu sunt mai batran cu ceva ani iar cuvintele mele sunt atat de sarace, pentru noi ai insemnat verile copilariei, focul din soba, ciresul in care ma cataram adeseori, micile surprize neasteptate, povestile si serile in care cantam la chitara, banii de buzunar si tot acel sentiment de siguranta si magie.
Poate ca toate aceste amintiri nu tin de cald sau de foame dar sunt ale mele si tin de singuratate si poate ca undeva in sufletul meu se mai naste o speranta, o dorinta...dorinta ca intr-o buna zi sa pot intoarce toata aceasta bucurie pe care eu am simtit-o...

Astazi este ziua ta iar eu iti daruiesc doar gandurile mele calatoare, culori amestecate si franturi de viata...e tot ce mi-a mai ramas si e tot ceea ce am nevoie sa ma simt din nou copil...

LA MULTI ANI bunico!

....imi aduc aminte de primul tau zambet, cand mi-ai cusut cu atata rabdare rochita pe care indragostita de soapte si amintiri frumoase am purtato in seara unei nopti de iarna...eram atat de fericita si frumoasa in lumina culorilor ce treceau prin ea, o pastrez si acum si o voi pastra intotdeauna pentru ca printre cusaturile ei are tesuta si o bucata de suflet...
LA MULTI ANI bunica!

...aniversam astazi una bucata bunica...
- an de fabricatie 1932;
- caroserie usor imbatranita pe partea stanga;
- anvelope vara-iarna marimea 35, inca in stare buna;
- kilometraj dat de doua ori peste cap;
- revizie tehnica si analize la zi;
-usoara bataie la o planetara, in rest in stare buna de functionare...

LA MULTI ANI si speram sa nu mai trebuiasca nici o verificare tehnica multi ani de-acum incolo...

Ma intreb...

     Ma intreb...daca mi-as putea trai din nou viata as mai repeta oare greselile tineretii?...as da oare clipei o alta valoare, as fi mai intelept?...

As avea oare mai multa grija de figurinele de plastic cu care ma jucam cand eram copil sau as mai devasta tufa de iasomie a bunicii in cautare de sageti pentru arc?...
    Hmm...amintirile sunt tot ceea ce ramane atunci cand nu ne mai ramane nimic...Poate ca l-as fi ascultat mai atent pe bunicul povestind despre tineretile lui daca as fi stiut ca avea sa ne paraseasca cand eu eram inca destul de mic si abia ma invata sa cant la acordeon, as mai avea acum toate semnele de julituri si cucuie, semne care erau la mare pret printre copiii de varsta mea atunci?...

    Mi-a placut copilaria mea pentru ca am trait si am vazut lucruri care acum au disparut. Nu aveam inghetata de "melone" dar era inghetata Polar dupa care imi lingeam de fiecare data  degetele  sau muscam  din ea  cu pofta fara sa mai  conteze ca imi inghetau dintii, nu jucam "Fifa 2010" dar faceam un teren in spatele blocului cu poarta din doua caramizi si alergam fericiti batand mingile de cauciuc si stricand straturile de ceapa ale vecinilor.

 








    Counter Strike-ul pentru noi insemna sa alergam in jurul blocului si sa tragem cu cornete de hartie dintr-o pusca cu doua tevi facuta din tuburi de plastic legate cu leocoplast, nu aveam jucarii cu telecomanda dar aveam destule soparle pe dupa calea ferata pe care le prindeam si apoi speriam fetele la scoala cu ele, nu aveam surprize Dragon Ball dar aveam pachetele de guma pe care le colectionam dupa ce terorizam turistii polonezi cersind ca niste pui de tigani.

 

 








      O aveam pe "Mihaela" care  ne spunea  noapte buna copii, aveam Cico si Brifcor  pe care il cumparam  punand mana  de la mana si  beam din aceeasi   sticla fara   sa  ne umplem  de bube...seara  nu ne  inchideam  in camera la calculator ci  ieseam afara cu fetele si jucam "Tara tara vrem ostasi" sau  "Chit-Miau" si ne  pupam pe  gura de cate  ori aveam  ocazia  si singura  modalitate  de a  face pe  grozavii era sa  fumam  pe  ascuns  un cismigiu si  nu  sa tragem prafuri pe nas pentru ca singurul praf alb pe care il stiam era praful de copt...

Nu trimiteam mailuri ci scriam biletele in care puneam o piatra si le aruncam in balcon, nu aveam cinematograf 3D si daca gaseam pe cineva in cartier care sa aiba un video eram pur si simplu norocosi multumindu-ne cu Bruce Lee sau American Ninja....

 

    Nu aveam mp3 player si ascultam muzica la magnetofoane Mayak, fotbalul era o adevarata stare de spirit iar CM il vedeam pe bloc spre disperarea celor de la ultimul etaj. Porcii si gainile nu faceau "gripa" iar noi mancam fructele direct din copac si doar le stergeam nitel cu maneca hainei...

Am trait emotii, am avut mai putine griji si mai mult suflet, am plans si am ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata, totul era mai simplu iar noi eram mai fericiti ma simt de parca as fi prins ultimul tren al copilariei...

Daca mi-as putea trai din nou viata poate ca as pretui mai mult fiecare moment, l-as trai si mi-ar pasa mai putin de cei care nu ma simpatizeaza dar mai mult de cei care ma iubesc...