Cea mai buna metoda pentru a te bucura de frumusetile de pe malul mediteranei este o calatorie pe mare...pentru mine a fost o experienta noua de o saptamana cu Royal Caribbean International cu plecarea din Civitavecchia(Roma) - Genova - Villefranche - Barcelona - Palma de Mallorca - Cagliari - Roma, la bordul unei nave deosebite Navigator of The Seas...
In prima zi m-am imbarcat din Civitavecchia, mi-am ridicat legitimatia de acces si am pornit spre puntea 7 unde aveam cabina cu vedere spre Royal Promenade de pe puntea 5...am inceput sa despachetez, sa imi aranjez lucrurile personale apoi dupa un dus ma intrebam de ce nu pleaca vaporul nestiind ca eram deja de mult in largul marii; toata calatoria a fost foarte...lina, nu se simtea aproape nimic, marea era foarte calma si albastra iar vasul mare inainta usor si gratios...am stat multe minute privind valurile marii si bucurandu-ma de o culoare deosebita care imi starneste atatea amintiri...dupa exercitiul de pregatire si instructuinile de siguranta m-am asezat pe punte ascultand marea si m-am lasat coplesit de un sentiment de liniste pe care il gasesti uneori numai pe mare...tragi aer in piept, retraiesti amintiri, intamplari de demult, nostalgii...o calatorie care iti poate aduce multa bucurie sau tristete in suflet deopotriva...
Seara am luat cina la restaurantul care este pe trei nivele unde m-am simtit foarte bine de fiecare data si unde eram inconjurati de foarte multi romani ce lucrau pe vas, ii intalneam aproape peste tot la restaurant, la discoteca. la bar, la piscina...
A doua zi am oprit in Genova...un oras vechi, frumos pe care insa l-am privit de pe vas prima zi fiind dedicata explorarii vasului care se intindea pe 14 etaje...
Navigator of The Seas este un vas din categoria voyager
Capacitate pasageri: 3114 persoane
Echipaj: 1185 persoane
Greutate: 138000 tone
Lungime: 311 m
Latime: 48 m
Viteza de croaziera: 24 noduri
Punti:14
E ca un mic orasel unde gasesti restaurante, baruri, cafenele, magazine, discoteci, sali de sport, spa, piscine, teatru si spectacole diverse si patinaj etc...un loc unde poti sa te relaxezi la soare si poti servi diverse cocktailuri, iar la Windjammer poti servi o multime de specialitati culinare in fiecare zi putand alege dintre cel putin 10 feluri de mancare, salate si dulciuri unde fiecare isi pune in farfurie ce vrea si cat vrea si de cate ori vrea...acolo am mancat primele scoici care mi-au placut cu adevarat...tot personalul vasului este deosebit de politicos si serviabil iar eu nu am putut sa reprosez nimanui nimic, prosoapele erau schimbate in fiecare zi si curatenia in camera de asemeni iar seara gaseam in camera diferite animalute facute din prosoape.
Seara a fost masa de gala cu discursul capitanului, toata lumea fiind imbracata la costum sau smoking, s-au facut poze, s-a servit champagne a fost o seara deosebita.
A treia zi am ajuns pe coasta frantei la Villefranche, un orasel cochet si frumos apoi am plecat spre Nice, Monaco si Monte-Carlo, o excursie frumoasa cu locuri cochete si oameni civilizati, la Monte-Carlo m-am oprit la cafeneaua de langa casino, am baut o cafea, am privit lumea, am facut fotografii, am uitat de griji si am intrat pentru cateva momente in lumea celor senini si lipsiti de probleme.
A patra zi Barcelona...un oras istoric, un oras deosebit, un oras animat un loc unde evident m-as intoarce oricand...cladiri frumoase, vechi cateva unicate chiar si o catedrala ce iti taie respiratia daca stai sa gandesti si sa asculti fiecare detaliu, fiecare figurina care exprima sau reprezinta ceva...ghidul a fost un om deosebit care parea sa le stie pe toate si care explica orice detaliu cu o placere si cu un farmec aparte...apoi turul orasului s-a incheiat cu degustarea bucatariei locale "Tapa Tasting"...unde am mancat cea mai buna salata de crab...
Seara dupa cina am fost in discoteca, am ascultat muzica, am baut tequila iar dupa plimbarea de seara de pe puntea 12 am plecat la somn...
A cincea zi Palma de Mallorca, un loc deasemeni frumos cu peisaje si ambarcatiuni frumoase apoi un drum oarecum dezolant pana la o localitate din apropiere unde am vazut o pestera deosebita care a facut sa merite toata plictiseala drumului pana acolo...pestera se cheama "Las Cuevas Del Drach" si e un loc minunat cu pereti si tavan dantelat cu un lac limpede pe care dupa ce au fost stinse toate luminile au aparut trei barci luminate, una dintre ele era plina cu violonisti care au cantat Tristesse de Chopin...a fost sublim...
Seara am fost la piscina pentru o petrecere latino, apoi somn...
A sasea zi Cagliari unde am vizitat orasul si imprejurimile, am baut o bere si am urcat pe vas pentru ultima noapte de distractie urmand ca ultima zi sa fie doar pentru odihna in jacuzzi. A fost o calatorie frumoasa cu multe amintiri pe care as vrea sa le retraiesc si poate ca anul viitor am sa fac o croaziera pe acelasi vas ca sa imi reamintesc momente, sa retraiesc emotii de care nu am fost constient la momentul respectiv...ma bucur ca am avut ocazia, ma bucur pentru ca s-a intamplat...
A saptea zi navigatie - intoarcerea la Roma, zi de relaxare, de jacuzzi, de patinaj unde am si cazut si m-am intors acasa cu o mana putin umflata, spectacole de ramas bun, pregatirea bagajelor etc...acum privind in urma stiu ca a fost frumos, am avut si regrete dar in viata asa se intampla mereu, daca nu esti in stare sa traiesti ceea ce simti ramai cu regretele...
Astazi este 10 septembrie 2010, stau in fata calculatorului si habar nu am ce imi rezerva viitorul si pe unde ma vor mai purta pasii, cate bucurii si mai ales cate tristeti voi mai aduna in suflet dar ceea ce stiu este ca niciodata nu voi mai incerca sa pun o baricada intre suflet si lume...voi incerca sa alerg pe urmele gandurilor mele, voi sari intr-un picior, imi voi lasa cuvintele sa se catere in copaci si sa viseze la lumea de dincolo de albastru in timp ce sufletul, nebun dupa ploaie mai priveste din cand in cand in urma prin ferestrele timpului cautand amintiri pierdute...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu