Ce dimineata frumoasa...plina de soare si de parfum...am cafeaua langa mine, neagra si adanca, sterg o picatura imaginara apoi privesc asa...fara tinta...ies in balcon, fac schimb de politeturi cu copacul de vis a vis, eu ii ofer o boaba de cafea, el imi ofera o frunza...
Cafeaua are parca aroma acelei seri plina de cuvinte conturate usor si simplu dintr-o intorsatura de condei.
E liniste, ar trebui sa vorbesc in soapta si imi aduc aminte de acasa, cand eram mic si toamna ma ascundeam in frunze, mai legam cate un gandacel de picioare sau prindeam lacuste si le faceam casa din cartile din biblioteca...asa am prins si eu drag de carti...
E tarziu...trece timpul cand te joci dea copilul cu amintirile tale...mi-am baut cafeaua, copacul a mai pierdut o frunza, eu am mai pierdut un gand...
E toamna in suflet si simt cum ma umplu de culori ruginii si ma joc dea copilul ascunzandu-ma sub ganduri pierdute si amintiri... imi trec mana prin par, incet si imi aduc aminte de firele albe si de faptul ca nu mai sunt copil de ceva vreme...
E toamna in suflet, e toamna in gand, mai intorc cate-o fila si ma lipesc de perete privind departe incercand sa imi aduc aminte de vremurile cand copil fiind ma ascundeam in frunze...
