Sunt zile cand vedem in jurul nostru urmele celor pe care ii iubim si cu care ne incrucisam pasii...pentru voi as vrea uneori sa pot picta un tablou...sa pictezi in culorile inimii e asa dificil uneori, dar daca reusesti sa gasesti culorile corecte poti descoperi atatea culori noi pe care nu le-ai mai intalnit niciodata pana acum...
Stiu, e toamna si toamna are intotdeauna culori sublime, culori triste, nostalgice, culori care se pierd, culori care se regasesc culori vi care se nasc ca o dorinta si care mor incet incet in bratele noptii...o toamna plina de miresme, de struguri, de gutui coapte si taciuni aprinsi in soba...
In visul meu de toamna nu se intampla nimic extraordinar e plin de oameni necunoscuti pe care ii intalnesc in fiecare zi, peisaje, intamplari si dorinte imaginate, cate un strop de ploaie, un freamat si o raza de soare pierduta printre frunze...
Visul meu de toamna incepe cu o intrebare si se termina alergand haotic lasand in urma o dara de cerneala uscata, zadarnic si totusi plin de speranta catre ploi mai bogate, catre culori mai aprinse cu care sa pot picta pe pleoapa noptii.
Ma opresc si trag aer in piept, privesc in jur dupa urmele celor pe care ii iubesc si ma pregatesc sa pictez un tablou in culorile inimii...cerul ma ploua cu ganduri iar eu pictez rabdator o panza de paianjen agatata in cuiul timpului...timpul trece...e deja astazi iar eu inca mai caut pierdut, conturul perfect al toamnei...
