Astazi, mi-ar fi placut
Sa va povestesc despre mine.
Dar...intr-o lume uneori mult prea mica pentru sufletul meu
Povestile mele pot parea ciudate,
La fel cum ma simt si eu uneori...
Asa ca acum stau,
Si privesc peste acoperisurile
Unui oras care mai exista inca in sufletul meu.
Orasul in care, cu un curaj nebun
Am sa ies candva la plimbare
Privind in ochii celor de langa mine
Incercand sa ghicesc in gandurile lor,
CIne mai are curajul sa iasa asa la plimbare
Si sa viseze...
Acum insa,
Stau si privesc peste acoperisuri
Si incerc
Sa dau gandurilor voastre forma unei realitati,
In care timpul nu se mai masoara in minute
Ci doar in batai de inimi.
Viata mea este uneori ca o poezie pe care trebuie sa o simti
Fara sa o analizezi...o poezie irationala,
In care ma las purtat de metafore
Chiar daca viata mea nu mai este demult o metafora.
Asa ca va multumesc prieteni pentru gandurile voastre, dar...
Acum am sa tac...indelung...
Si am sa plec sa traiesc...usa timpului a ramas inca
Intredeschisa...
sâmbătă, 11 ianuarie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu